Ca si in cazul celorlalte aspecte ale personalitatii, stima de sine este o variabila continua; scorul unei persoane se poate situa oriunde: de la inferior, la mediu sau superior.

Diferiti psihoterapeuti si-au elaborat propriile constructe pentru a defini sentimentele propriei valori, de exemplu:

 Stima de sine: Cum te evaluezi pe tine insuti; propriul simt al valorii personale.

Autoapreciere pozitiva ( Carl Rogers): Aprecierea si respectarea propriei persoane, chiar in absenta aprecierii pozitive din partea altor persoane.

 Autoeficacitate perceputa (Bandura): Masura in care crezi ca poti face fata cerintelor intr-o situatie data.

 Complex de inferioritate(Adler): Credinta ca nu-ti poti depasi problemele printr-un efort adecvat.

Autodispret(Horney): Ura impotriva propriilor abilitati autentice si a calitatilor personale, deoarece nu sunt la inaltimea imaginii idealizate nerealiste.

O parte interesanta este aceea ca stima de sine influenteaza raspunsul nostru la esec. Celor cu stima de sine scazuta le lipseste increderea in abilitatile lor, acorda putina atentie oricarui succes pe care l-ar putea obtine si isi privesc esecurile ca pe o confirmare a incapacitatii lor – stiam ca nu pot sa fac asta, am obtinut o nota mare, dar am avut noroc sa imi pice subiecte usoare, etc.

Cei cu o stima de sine ridicata se asteapta sa reuseasca si isi depasesc esecurile mai usor – nu am reusit acum, dar data viitoare sigur reusesc.

Potrivit lui Carl Rogers, toti avem nevoie sa primim aprecieri pozitive din partea celor din jur.

Totusi, aceia care au o stima de sine redusa, este mai putin probabil sa se comporte in asa fel incat sa obtina admiratia si respectul. Ei sunt motivati in principal de a-si proteja conceptul de sine fragil impotriva criticilor si a jenei. Decat sa riste esecul, ei prefer adesea sa nu faca nimic, sa se lanseze in sarcina cea mai usoara, cea mai putin amenintatoare , care sa ii puna la adapost de eventuale critici.

Oamenii cu o stima de sine ridicata se asteapta sa reuseasca, astfel incat sunt gata sa se implice in proiecte dificile si sa riste sa fie criticati, pentru a obtine o apreciere pozitiva.

Nu putem vorbi despre stima de sine fara a vorbi despre conditiile de valorizare, conditii care influenteaza conceptul despre sine si implicit stima de sine. Inca de mici invatam ca suntem valorosi, suntem demni de iubire, suntem placuti daca ne comportam intr-un fel care este pe placul celor apropiati. De exemplu: un copil este “bun” si este iubit daca ia note bune, daca isi face curat in camera, daca este ascultator,etc.

Ce intelege el de aici? Ca pentru a fi iubit si acceptat de catre ceilalti trebuie sa le faca pe plac, sa-si multumeasca parintii si mai tarziu societatea, seful, sotul/sotia . In felul acesta, omul se pierde pe el si nevoile lui.

De multe ori, oamenii ajung la terapie si spun ca in urma eforturilor de a fi asa cum se asteapta ceilalti sa fie, nu mai stiu cum sunt ei cu adevarat.

Noi toti avem nevoie de caldura, respect si acceptare din partea celorlalte persoane, in special a celor apropiati, asa cum sunt parintii nostri. Aceasta nevoie de apreciere pozitiva este innascuta si ramane prezenta pe tot parcursul vietii noastre. Cu alte cuvinte, felul in care ne privim noi insine este puternic influentat de ceea ce gandesc despre noi persoanele apropiate.

Pentru parinti:

Atata vreme cat parintii ( in special mama) au o stima de sine scazuta, transmit si copilului prin atitudine, comportament si limbaj, faptul ca nu sunt valorosi, nu sunt suficient de buni, de destepti, de frumosi, etc. Aici vorbim despre parintii care au trecut ei insisi prin traume in copilarie, traume care sunt transmise si copiilor, ca intr-un cerc fara iesire.

Acestia vor fi copiii abuzati la scoala de catre ceilalti colegi (vezi bullying-ul) , copiii care nu pot lua atitudine in fata abuzurilor de orice fel, adultii timizi de mai tarziu nesiguri pe ei, persoane care au nevoie sa li se spuna tot timpul ce sa faca.

Ce este de facut?

- In primul rand este nevoie ca persoana de ingrijire ( care are cel mai mult contact cu copilul, poate fi mama, tata sau bunicii) sa treaca printr-un proces terapeutic in care sa-si vindece propriile traume;

- Iubiti-va copiii ( si transmiteti-le asta) indiferent cum sunt, iubiti-i pentru ceea ce sunt;

- Cand nu sunteti de acord cu anumite comportamente comunicati-le asta explicandu-le ce au gresit, fara a-i jigni, batjocori sau umili;

- Dezvoltati relatii de incredere cu copiii vostri, astfel incat atunci cand li se intampla ceva rau sa poata veni sa va spuna despre asta;

- Imbratisati-i , faceti activitati impreuna macar o data pe saptamana.